În vârstă de 89 de ani, Ion Iliescu rămâne în continuare sub tratament la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, anunţă reprezentanţii unităţii spitaliceşti, care precizează că starea de sănătate a fostului şef de stat evoluează favorabil.
„Starea de sănătate a domnului Ion Iliescu evoluează favorabil. Investigaţiile şi tratamentul vor fi continuate în condiţii de internare”, au transmis reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Elias prin intermediul unui comunicat de presă remis sâmbătă MEDIAFAX.
Vă reamintim că seara trecută medicii au anunțat că Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru investigaţii, fostul preşedinte prezentându-se cu febră.
Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.